Duminica seara am mers cu vecina noastra, mama, inca o doamna si eu la Catedrala din oras, unde se sarbatorea Sf. Iosif cel Nou de la Partoş . Racla sfantului era deschisa pentru enoriasii care au venit sa se roage impreuna cu Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae al Banatului, Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul, si alti preoti. Cand am vazut racla cu moastele sfantului, mi-am amintit excursia pe care am facut-o acum demult, parca eram in clasa a 2-a. Una din cunostintele noastre se ocupa cu organizarea de excursii prin locuri sfinte, si ne-a propus si noua, am mers doar eu si mama. Una dintre principalele obiective era Manastirea Poceievskaia din Ucraina.
Dar, sa revenim la ce am vrut sa povestesc, referitor la racla, moaste, sfinti. Eram la o manastire care avea ca niste catacombe unde se tineau slujbe si unde se aflau multe racle cu moastele multor sfinti. Imi amintesc ca am coborat acolo cu mama si cand am vazut atatea sicrie – eram ingrozita, imi venea sa o iau la fuga inapoi, dar in spatele meu erau prea multi, care se mai si impingeau. Deci trebuia sa raman si sa merg inainte. Treceam totsui cu o foarte mare curiozitate si frica in acelasi timp, eram curioasa sa stiu cine se afla sub acea sticla, cine a fost, ce a facut, ma uitam la ei: erau imbracati in haine de preoti, frumoase, stralucitoare, nu mai tin minte exact cum aratau exact, in orice caz nu aratau a zombie sau a cadavre in descompunere – totusi erau sfinti, imbalsamati. Si totusi ma ingrozea gandul:” - Daca se scoala? Daca se trezeste si se ridica din racla?” o cautam pe mama in disperare, o tineam de mana si ma temeam sa nu o pierd. Vreau sa spun ca nu erau doar vreo 2 racle, erau peste 10, unul langa altul. Dupa acest sir erau camarute in care se tineau slujbe – erau niste slujbe puternice, inspaimantatoare – vroiam sa fug, plangeam de frica, ma tineam de mama si a uitam in stanga si in dreapta, ma uitam la pereti – piatra, ma uitam la fetele oamenilor – disperare, cainta, frica, lacrimi, rugaciune. Nu am crezut niciodata ca Dumnezeu poate fi asa de inspaimantator. Nu am crezut ca religia e asa de strasnica. Eram bucuroasa cand am iesit de acolo.
Dar cum se spune o palma nu vine niciodata singura, aceasta experienta nu a fost suficienta pentru acea zi. Am mai trecut prin una. Tot in aceasta biserica era o trecatoare, in piatra, si cobora catre un loc de rugaciune al unui calugar – sincer nu mai tin minte. Dar tin minte urmatoarea intamplare: ca sa ajungi in acea incapere, care era foarte mica, incapeau putini oameni acolo, treceam pe rand, coboram prin acea stramtoare, gaura si ajungeam acolo, unde stateam cateva minute si apoi ieseam. Se zvonea ca daca nu te-ai cait, nu ai cerut iertare atunci cand va trebui sa iesi nu vei putea, cica acea gaura – care era din piatra – se stramta daca omul era pacatos. Mi-a venit si mie randul, am coborat, cu mama bineinteles – imi era o frica de muream: “-daca ma strange si pe mine, daca nu mai pot sa ies de acolo? Eu nu vreau sa raman acolo...” - am stat cat am stat, nu cred ca mai mult de 5-7 min, iar cand am iesit – nu s-a intamplat nimic – am zis: “pfiuuuuuu, Slava Domnului!”, dar in spatele meu venea o femeie, care a ramas blocata – imi amintesc foarte bine – gaura s-a stramtat la talia femeii, si a ramas acolo blocata. In acel moment au fost chemati preoti, s-au adus cadele, carti cu rugaciuni, si s-a tinut o mica spovedanie, liturghie, rugaciuni. Peste vreo 10-15 min femeia a simtit ca poate sa iasa, nu mai este blocata. Eram ingrozita!!! am iesit din biserica si am urcat in autocar cu niste amintiri pe care am crezut ca le-am uitat. Dar uite ca inca le mai tin minte, inca mai simt acel fior, acea frica... ii ceva de nedescris.
Poate ca din aceasta cauza duminica la catedrala nu am putut sa stau, ma simteam rau, era multa lume, lume care nu statea locului, plimbau prin biserica, unii se impingeau.... nu am rezistat – si imi era rusine. Am plecat, am plecat cu parere de rau, caci la noi se spune ca daca nu rezisti inseamna ca te iscodeste diavolul si face tot posibilul numai sa iesi din biserica. Si eu am cedat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu