Complimentul

E frumos sa primesti si sa faci complimente. E ca o raza de soare care incalzeste o piatra sau o bucata de gheata. Piatra se incalzeste si nu mai e atat de respingatoare, iar gheata se topeste incet incet si dezvaluie ce se ascunde sub ea. Cat de mult poti face doar cu un cuvant spus sincer, din toata inima... fara a avea vreo intentie ascunsa.
Nu am primit des complimente, iar atunci cand le primesc - nu le cred, nu cred in sinceritatea lor, si atunci le resping. De aceea nu pot sa zic ca stiu cum e sa primesti complimente.
Dar stiu ca e frumos, dragut si un lucru de apreciat, care te farmeca, trezeste un zambet sfios - cel mai frumos!!!, si iti lumineaza fata, parca trezeste si acea speranta care uneori incet incet se stinge. Si nu atat cuvantul sau modalitatea lui de a o spune, cat nivelul sinceritatii face totul!!! E ca atunci cand primesti o floare sau un buchet de flori, eu intotdeauna am fost fascinata de acest gest, am impresia ca spune atat de multe lucruri pe care nu am putea sa le spunem cu voce tare, de multe ori nici nu trebuie sa spui ceva "o imagine face cat o mie de cuvinte!!!"
Daca cineva mi-ar zice "baaaaa, te iubesc!!! de ce nu intelegi!!!" iar altcineva "draga, te iubesc, esti asa de frumoasa...." Mai repede l-as crede pe primul, sinceritatea si adevarul uneori se manifesta mai dur, mai necioplit - dar e mai frumos :)

Minciuna are scuza?

Poate fi minciuna scuzata si deci iertata, este ea uneori necesara sau este condamnabila si adevarul este cel mai important?
Sunt in dilema, a trebuit sa mint, si cred ca am facut bine, dar ma chinuie constiinta si imi pare rau ca a trebuit. Sunt o lasa, mi-i rusine si mi-i greu sa recunosc "adevarul" sa fiu complet sincera. Cu unele persoane reusesc, dar cu unii... nici cum nu pot depasi aceasta granita, ma tem sa fiu judecata, criticata privita cu prejudecari. Dar asta e firea omului, cu bune si rele, calitati si defecte, ying si yiang. Nu exista bine fara rau, si rau fara bine - impreuna formeaza un intreg. Un intreg in care prevaleaza fie binele, fie raul, calitatile sau defectele. Si probabil in functie de asta putem spune ca e frumos sau urat. OOOf, sper sa nu trebuiasca sa mint prea des, nu vreau sa-mi uratesc sufletul... Ce folos ar avea daca as fi aranjata, as arata bine, iar sufletul ar fi urat, palid, trist...
Am mintit in speranta ca am ocrotit persoana respectiva - sper ca a fost decizia cea mai bun. Ma tot gandesc la cealalta varianta - sa fi spus adevarul - si nu imi place, e ca atunci cand vrei sa faci ceva anume si alta varianta ti se pare o alternativa ce nu va fi luata in considerare.
Cine e in stare sa zica daca am gresit sau nu? Cred ca noi singuri suntem judecatorii nostri, noi si constiinta noastra avem dreptul si putem sa ne criticam si sa ne judecam actiunile si faptele...

Aberatii - cred ca se potriveste

Am inceput sa ma uit la "In Deriva" - cred ca a auzit toata lumea despre el... m-am uitat la 6 episoade, mi-au placut foarte mult actorii si felu cum jucau - interesant :) nu sunt eu un mare critic sau un mare cunoscator in "film" si "actorie" - imi place ce imi place, uneori chiar si ce nu prea agreez... Deci, ziceam ca mi se pare interesant serialul, am aflat ca e "inspirat" dupa un serial american "In Treatment". Primul lucru pe care il fac "Brother! descarca-mi te rog serialul the treatment!!!" Brother "am gasit in treatment" dar are vreo 9 giga... :P nu il descarc... cauta sa-l vezi online!" eu "am cautat :( si n-am gasit :(", el "ooooofffff!!! - si se pune pe google :D si in 2 minute imi gaseste site-ul cu filme/ seriale online rusesk - uuuiteeee :P ti-am gasit" si bineinteles m-am asezat repede in fotoliu si am inceput sa privesc varianta americana :)
.....
Vreau sa zic ca am ramas dezamagita :( serialul e "copy/ paste" - cum zicea profesorul meu de matematica din facultate (un tip genial se vedea pe el - dar ptr unii dintre noi era prea genial, imi placea sa-l urmaresc la curs. Ptr el totul era "trivial" si "de-a dreptul banal" - iar eu eram pierduta! dar asta e o alta poveste). Adica: s-a luat scenariul din limba engleza si s-a dus la biroul de traduceri ... nu s-au fortat macar sa-l adapteze un pic la Romania, era suficient sa contacteze vreo 2 psihologi cunoscuti, si nici de traducator nu mai aveau nevoie, fiindca psihologii ar fi tradus scenariul si ar fi adaugat cate ceva chichite. Acum cine sunt eu sa-i critic - defapt eu sunt publicul ptr care au facut aceasta varianta :)) deci parerea mea conteaza :) - poate ei au consultat vreun psiholog, dar nu se vede.... Am renuntat sa ma mai uit la cel romanesc - si imi pare rau, dar nu pot sa ma uit la aceeasi serie de 2 ori intr-o perioada scurta...
Iar acum ajung la ce am vrut eu defapt sa zic in acest post :)) stiu, stiu, o introducere cam lunga :D.
Ce au fetele cu medicii, iar barbatii cu femeile "distruse" psihic (probleme emotionale)? Aici nu fac referire doar la serial, fenomenul "ea s-a indragostit de doctorul/ profesorul/ duhovnicul/ bodyguardul sau" e intalnit in viata reala - ca defapt de acolo se inspira scenaristii. Cand am decis sa merg sa-mi indrept dintii la stomatolog, ghici peste ce am dat - un medic aratos!!! Era o placere sa merg la dentist :D
Acum cand am inceput sa ma uit la acest serial ma gandesc "oare ce ne place: faptul ca emotional gasim la ei protectie, sprijin, intelegere sau credem ca doar ei pot sa ne vindece?" Toate cele patru categorii mentionate mai sus ne protejeaza de ceva, ne ofera o protectie la nivel emotional. Si atunci dilema si mai mare "de ce mai suntem atat de obsedati de bani, sex, masini, haine, bijuterii?", nu zic ca nu sunt necesare - sunt, dar toate au o limita. De ce nu suntem obsedati de protectie emotionala? Sa gasim pe cineva care ne ofera acest lucru, sau ei sunt asa de putini incat sunt mai scumpi ca orice de pe acest pamant? Cred ca am pus prea multe intrebari dintr-o data :D Poate aberez - defapt asta stiu sa fac, sa ABEREZ!!! Oricum nu am de gand sa schimb nimic, nu cred ca pot sa schimb ceva, doar pe mine si viata mea pot sa o schimb, sa o imbunatatesc, sa o indrept. Pot sa ma folosesc de toate mijloacele pe care le gasesc in jurul meu pentru a-mi batatori acea poteca ingusta pe care merg si care se pierde printre tufisuri, ierburi, flori, copaci, ierburi - toate luminate de soare prea tare sau deloc. Iar daca nu esti atent si faci un pas gresit risti sa te pierzi.... Deja incep sa ma contazic "aceasta poteca este acolo, doar ca e acoperita si greu de depistat, sau aceasta poteca mi-o fac singura ascultandu-mi intuitia cand si cat trebuie sa merg inainte, cand sa fac stanga sau dreapta..."
M-am incalcit singura in gandurile mele au venit asa brusc dintr-o data - muuulte, cu muuulte intrebari dar parca si cu muuulte raspunsuri...
Si totusi cred ca avem acest drept de a alege, altfel nu inteleg sensul vietii. Iar Dumnezeu arunca din cand in cand cate o raza de soare sau lumina lunii in fata noastra - tine de noi daca le vedem si le luam in considerare sau nu.
De la ce am pornit si unde am ajuns :)) IMI PLACE!!!!

Singuratatea

Printre primele defecte ale “singuratatii” este faptul ca nu poti sa te exteriorizezi, sa te bucuri la maxim de momentele pe care le traiesti. Imi amintesc foarte bine cand eram la Paris – sub turn – un grup de prieteni asiatici (nu stiu exact – coreeni, japonezi, chinezi), iar o fata vorbea cu cineva la Paris si era foar “excited!!!” si sarea si se bucura – era foarte haioasa iti venea sa faci glume pe seama ei “fii atenta – I’m so excited, I’m in Paris!!!!” Iar eu eram singura – nu era rau, nu imi pare rau, nu ma plang, nu regret – si traiam acelasi sentiment ca ea, doar ca eu nu puteam sa-l exteriorizez, eul meu sarea si zburda si se bucura… dar nu vedea nimeni.
In rest imi place sa ies singura, am fost la concerte singura, m-am plimbat prin Louvre singura, ies seara prin oras singura (mai ales vara cand e racoare si e placut sa te plimbi pe la 10 seara prin oras), de multe ori merg prin baruri singura si stau acolo aiurea – doar sa ma odihnesc dupa o plimbare prin oras, sa beau o bere, sa fumez o tigara si sa merg acasa.
Un alt defect, mai degraba efect al singuratatii as spune, ar fi faptul ca la un moment dat incepi sa te obisnuiesti, si incepe sa-ti placa, oamenii din jur parca nu sunt asa de interesanti, parca vorbesc numai tampenii, si vrei sa-i eviti, dar cand te gandesti mai bine nici tu nu prea ai subiecte mai interesante.
Si totusi e interesant sa experimentezi singuratatea, aceste momente cu tine si gandurile tale… e si un strop de independenta aici, iar mie imi place sa cred ca sunt.
Dupa ce am recitit aceste randuri... tre sa recunosc, chiar daca probabil e cel mai greu lucru, cu o sinceritate maxima in primul rand fata de mine.... e adevarat sunt momente in care urasc aceasta singuratate, faptul ca tre sa fiu puternica, tare si independenta - orice om are nevoie de momente in care sa fie rasfatat, iubit, slab, imbratisat........ AI GRIJA CE-TI DOREST!!!!! s-ar putea sa se indeplineasca...
Simt cum uneori ma agat de prezenta unei persoane ca un om disperat de funie, temandu-se sa nu cada... Si in acelasi timp ca sa nu arat cat de mult imi pasa, afisez un aer de indiferenta, raceala si nepasare, iar cei din juru meu ma iau in serios, ma cred - fix acum cand nu ar trebui. INTERESANT!!!
"Si de-asta n-o sa stiu niciodata cat sa-mi permit sa simt
Cum sa fac sa-mi trimit caldura spre ceilalti fara sa fiu trantit
Cum sa caut dar sa dau senzatia ca vreau sa evit
Cat sa ma las corupt si cat sa lipesc la loc din tot ce-am rupt?"