10 - 09 - 08

Nu am subestimat niciodata puterea unei priviri: o privirea mi-a fost deajuns …
Nu am subestimat niciodata puterea cuvantului: acestea sunt ultimele cuvinte…
Puterea glasului celui pe care il asculti: ultimul strigat …
Nu am vrut sa cunosc aceaste puteri, stiam ca ele exista – dar nu le traisem inca, dar momentul a sosit, si am simtit ce inseamna o privire, sunetul acelui glas, cuvinte rostite la intamplare, cuvinte nerostite – tacerea. Si am realizat ca ele impreuna sunt mai puternice decat mine, toate impreuna pot darima peretice i-am ridicat cu scopul de a ne apara.
Acum plang… plang… plang… primesc un mesaj/un telefon si lacrimile se usuca, pe buze imi apare acel zambet care ma da in vileag, acel zambet care spune “SUNT FERICITA!!!!” si imi da puterea sa merg mai departe, ma incurajeaza, ma inspira, atunci ma simt in stare de orice, atunci vreau sa fac de toate… dar aflu ca fericirea nu tine prea mult, bucuria se transforma in scarba, fericirea iarasi dispare si lacrimile se intorc. Totul se naruie, nu mai exista nimic sfant in lume pentru mine, si cum o palma nu vine niciodata singura… mi se inroseste si celalalt obraz, lacrimile nu mai curg caci s-au uscat deja – si plang in sec, sunt precum sahara fara ploaie – uscata, lovita de soare, si totusi rezistenta si frumoasa. Daca o ignori vei regreta, caci vei ramine prizonieul ei pe veci, daca o cunosti, o intelegi, ii afli micile secrete, dificultatile – vei reusi sa te salvezi caci ea te respecta pentru aprecierea ta.
Dar iert – vreau sa imi aduc aminte de ziua cand eram fericita, cu acel zambet pe fata, vreau sa uit mometele grele, vreau sac red ca nimic nu s-a intamplat, ca a fost doar un cosmar. Si ma mint… ma mint… ma mint… Ma mint ca sunt fericita – si nu sunt, ma mint ca nu vreau sa plang – dar lacrimile curg, ma mint ca e cald – dar afara e iarna, ma mint ca azi am sa primesc un mesaj sau telefon si am sa aud din nou aceeasi voce – dar nici unul nici altul nu se grabeste sa apara… si atunci incerc sa uit, sa uit din nou…