"ce faci?"

Stii…. M-am gandit foarte mult la intrebarea pe care mi-ai pus-o “ce faci?” … deodata nu ma inteles-o, abia acum, dupa o saptamana si mi-am dat seama ca nu era acea intrebare folosita zilnic “ce faci?”
Nici nu stiu daca ar trebui sa zic ceva, daca mai are rost (la mine totul trebuie sa aiba rost ) – nu vreau compasiune/ mila sau sa te intristezi, iti spun ceva ce nu stie multa lume (poate chiar nici parintii mei). Am inceput aceste randuri in primul rand ca sa-mi raspund mie (chiar daca aceste randuri iti sunt adresate), iar daca le citesti acum inseamna ca totusi am avut curajul si ti le-am trimis – nici macar nu tre sa zici ceva…
Ce fac? – pai sincer nici eu nu prea stiu, adica ce sa zic… “traiesc”, cred ca traiesc (poate asa cred doa eu, poate doar pare…). E o rutina in mare parte, nu se intampla lucruri foarte interesante in ea, nu exista multa actiune, adrenalina sau mai stiu eu ce… am o viata lina – cred ca e mai bine zis decat linistita, fiindca uneori nu e deloc linistita.
Sunt studenta in anul III, la marea noastra facultate de stiinte economice … nu nu nu, rectific “facultatea de economie si administrarea afacerilor”, speciaizarea: economie si afaceri internationale – m-o mancat intr-un loc sa-mi aleg specializarea asta…. Dar asta ii alta poveste… si cum am mai spus “sper s-o termin”…
Inca din anul I de facultate, dupa o luna si 20 de zile (20 noiembrie 2007) am avut ocazia sa ma angajez, si am mers la interviu (pe la 7 dimineata) – am dat un mic test, chestii de contabilitate – si la 10 m-au rechemat sa vin sa vad programele, dosarele, sa cunosc birou, etc etc etc… timp de vreo 5 zile tipa pe care o inlocuiam mi-a aratat “muuuuuuuulte chestii” – déjà aveam senzatia ca nu am sa le invat niciodata, imi venea sa plang…. In birou eram 3, un economist, o casiera-contabila si eu – tot contabila… am fost angajata cu norma intreaga de 8 ore si cu un contract pe 5 ani (2 ani s-au scurs déjà, Doamne ce repede trece timpul…). Initial aveam un salariu brut de 900 si ceva, apoi prin iunie salariile s-au majorat si acum am 1008 lei salariu brut (iau vreo 800 in mana). Incercam sa impac si capra si lupu, adica si scoala si lucru… am avut cat de cat noroc ca aveam majoritatea cursurilor si seminariilor dupa masa…. De dimineata eram la lucru (program incepe la 7) apoi plecam la scoala…. Imi placea la nebunie – faceam practice tot ceea ce invatasem la scoala – era incredibil…. Dar si foarte greu, la scoala nu te invata detalii, maruntisurile pe care trebuie sa le urmaresti…… vroiam sa fac totul REPEDE si BINE…. Din pacate nu prea mi se primea… asa m-am chinuit cam un an. Am avut, si am, un mare noroc de oamenii ce ma inconjurau si care ma inconjoara si acum – niste straini care dintr-o data ti-au devenit prieteni – oameni care nu te cunosc dar te ajuta, te invata, iti arata, iti explica, au rabdare, nu te judeca, nu te critica urat (niste observatii si o mica critica nu strica niciodata) nu striga la tine, nu vorbesc urat, care nu te fac sa te simti o mizerie de om….
Ptr mine a fost ceva extraordinary, ptr ei vroiam sa fac totul perfect, tot incercam, incercam sa resist…
As putea spune ca 2008 a fost cel mai greu an din viata mea…. Aveam impresia ca dupa asa o experienta nimic nu mi se vai parea atat de greu – am gresit din nou.
Erau zile in care ajungeam la 11 seara acasa, caci aveam seminarii de la 8 la 10 seara… ma mir cum de nu am slabit atunci… ajungeam atat de obosita, mancam ceva, ma uitam maxim 30 de minute la televizor si mergeam la culcare – dimineata la 6 eram in picioare - povestea se repeta 5 zile pe saptamana, luna de luna, iata aproape 2 ani…
Asa a fost si in anul II “alergatura” – cum spune bunica – doar ca mi-a fost ceva mai simplu… insa al 2-lea semestru a fost cel mai groaznic din viata mea – ptr prima data am vrut sa renunt cu adevarat, ptr prima data ma gandeam serios sa-mi inghet anu sau sa-l repet – m-am simtit cea mai blonda fata de pe intreg pamantul, cea mai incapabila, incompetent, proasta… nu eram in stare sa tocesc o carte de vreo 300 de pag si s-o recit la examen. Aveam 2 examene orale cu un professor, care nu m-a primit din prima la un examen ptr ca nu aveam prezente la el, asa stresata nu am fost niciodata… vroiam sa ma odihnesc, visam sa fiu “frumoasa adormita” in sensul ca sa fiu adormita ca ea pe veci…. Sa nu ma trezeasca nimeni…
Nu stiu cum am trecut peste astfel de moment, caci asta nu a fost singurul, au mai fost – nu foarte multe, dar nici putine – mai ales in anul I. Cred ca gandul “sunt independenta”, ca pot plati niste facturi, ca pot sa strang ceva bani, pot sa-mi cumpar chestii, ca nu trebuie sa cer… mi-a dat putere, m-a motivate, mi-am zis “inapoi nu pot sad au, de oprit nu pot/ nu vreau/ n-ar trebui sa ma opresc, deci mergem inainte orice ar fi…” dintr-o parte imi place aceasta “incarcatura” – asa am mintea ocupata… Stiu ca nu sunt excelenta in ceea ce fac, vreau sa fiu, sper sa fiu… vreau doar sa am aceasta posibilitate….
Un alt lucru care m-a marcat, m-a linistit, mi-a dat un impuls mare…. A fost mini vacanta de la Paris!!!!!!!!! E un vis devenit realitate – nici nu imi permiteam uneori sa visez la asa ceva…. Si totusi am avut ocazia sa plec – si atunci au fost niste pripetii, chiar inainte sa plec. Stii cum taranu ajunge ptr prima data in oras si se uita in stanga si indreapta cu o imensa uimire…. Cam asa ceva eram si eu, eeeeh poate nu chiar dar pe acolo…. Intr-adevar e alta lume, cat is de simpli, linistiti, indiferenti, nah…. Am ramas cu o impresie si niste amintiri ce nu se pot uita…. Eram mandra de mine in acel moment, eram fericita….. cel mai mare vis in viata e sa calatoresc, sa vad locuri, lucruri, oameni…… efectiv imi venea sa plang de fericire….
Cand m-am intors (am stat o satamana… o saptamana in care cica am slabit jumate de kg – ha ha ha) aveam un chef nebun de tot…. am facut practica (la vama interna – aia cand mergi spre aeroport), mi-a placut, chiar daca am zis ca nu as vrea sa lucrez asa ceva…. Acum cand ma gandeam ca poate nu termin anu 3, mi-am zis “asta este, il mai facem o data, repetarea e mama invataturii” – poate e rusinos….. scuze, explicatii si motive nu vreau sa caut….. da, lucrez! Si ce daca, asta nu inseamna nimic…
Acum in Romania parca totul e cenusiu si fara culoare in comparatie cu Parisul – si nu ma refer la natura, peisaje, locuri – prea complicat, prea multi incordati, de ce? Viata e atat de simpla…. nah… niste idei, fixuri de-ale mele…. M-as muta…. As vrea sa traiesc intr-o alta tara – dar mi-I frica s-o iau de la inceput, de la zero de bunavoie…
Am momente cand ma simt obosita si batrana… dar mai ies cu Tania (vara-mea) si radem, glumim, vorbim chestii multe si marunte, despe nimic in general – si oboseala mai trece.
Prieten nu am – asta déjà stii – lucrul si scoala sunt pe primul loc (aventuri de o noapte de multe ori apar fara ca macar sa le cauti), iar alte lucruri pot sa vina, sa se petreaca si fara un prieten/ barbat….
Daca eram “o femeie serioasa” cred ca incepeam sa-mi caut “sot” – nu multumesc…. Se pare ca moldoveanca sunt numai in certificate de nastere…
Am aflat in ultimul timp ca am tensiunea mica – de ce? – habar nu am…. Palpitatii de inima – pe care defapt le am de 8 ani, dar acum parca sunt mai accentuate, nu mai dese, dar mai tari si cu ceva efecte (de asta probabil am si lesinat la tine). Analizele sunt bune, ale ape care le-am facut, la inima nu am nimic – cica “lipsa de vitamine” si totusi nu sunt anemica, adica nu eram, acum nu stiu… dar nici nu atrag atentia, nu ma alarmez…
Inainte de facultate mi-am spus “as vrea sa ma exploatez, eu pe mine, pina la maxim, pina am sa cad si nu am sa ma mai ridic…” – ai grija ce-ti doresti! Si totusi nu ma plang, de asta nu vreau s-o iei ca pe “imi plang de mila”, mi-am cautat-o singura cu lumanarea, ar fi pacat sa ma plang si sa dau vina pe cineva…. Au fost alegerile mele, toate… , si ptr ele eu raspund.

“and now I said too much, I haven’t said enough…”
Acum stii prea multe…….