Sa iubesti neconditionat dar fara raspuns e chinuitor… dragoastea asta te consuma, te stoarce de orice strop de viata, devii un trecator, care efectiv fuge prin viata, nu vede nimic – decat fugitiv, lucrurile cele mai importante, nu traieste nimic in afara de dragostea pe care o poarta precum o piatra pe suflet – caci ii singur, nu primeste sprijinul pe care il asteapta si il cere, il implora… viata nu mai are sens, totul este sters – afara ploua si e innourat, nici iarna nu mai e iarna, vara e prea fierbinte, primavera parca a disparut, florile nu mai infloresc, nu se mai simte mirosul ierbii proaspete, ci doar al celei arse de soare. Incerci sa supravietuiesti, trebuie sa bei, sa mananci, sa respire, sa gandesti, sa te misti si sa ai moralul ridicat, macar apparent, sa incerci sa reusesti … hm… oare mai are rost? Crezi ca va trece, ca iti vei aminti peste ani si vei zambi? Nu de la o astfel de dragoste, caci peste ani vei fi uscat pe dinauntru – dar cine va vedea?