Sunt coplesita de sentimente.... nu pot sa ma bucur, chiar daca ar trebui, nu pot – IMI PARE RAU, dar nu pot. Deobicei incerc sa uit greselile pe care le-am facut, sterg tot, nu mai deschid acel subiect... ma prefac ca nu s-a intamplat nimic, si ii relativ ok, atata timp cat nu imi reaminteste nimeni de acea greseala. Dar aceasta greseala e altfel, aici sunt implicati prea multi oameni, si a iesit urat, certuri, indoieli, nesiguranta, ura, dispret, lacrimi... si de fiecare data cand imi amintesc sau mi se aduce aminte de aceasta greseala nu am puterea sa reactionez, ma incord aiurea, nu ma simt deloc in largul meu, ma zbat ca pestele pe uscat, simt un dispret si o iritare, o groaza, o tristete.... acum am aflat ca mai ii implicat si un copil, si nu pot sa reactionez pozitiv, nu am puterea de a ma bucura... este ceva cu care voi trai tot timpul. Si imi pare rau caci e verisoara mea, dar nu am vrut sa se intample asa, am vrut ceva mai bun pentru ea... imi pare rau ca nu pot sa ma bucur... sunt foarte confuza si iritata... nu as fi asa nici daca as afla ca am dat mana cu cineva care are SIDA, chiar daca nu se transmite prin astfel de atingeri, prima reactie a oricarui om e de a se speria, de a da inapoi... iar acum nu ca m-am speriat si am dat inapoi, m-am simtit mizerabil, un gunoi, un om rau si incapabil sa ierte si sa uite.... si imi pare rau...
sunt un om rau, iar scuzele nu isi au rostul “cine se scuza, se acuza...”
Dar e prea tarziu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu