Suferi, doare… vrei sa dispara… bei – saruti, futi si uiti, crezand ca durerea va disparea. Dar a doua zi realizezi ca durerea te macina in continuare, te roade si nu iti da pace. Tu devii tot mai nervos, disperat dupa liniste, pace, visezi la acea luminita de la capatul tunelului, dar ea nu apare, tu tot o cauti printre alcool si pizde, o cauti in acele trupuri care nu stiu sa-ti ofere caldura, care nu simt si nu stiu. Dar tu te minti, tu speri ca maine va fi mai bine, si suferi si doare, si alcoolul curge, noptile trec, trupurile vin si se duc, iar tu simti aceeasi durere… nici nu mai stii ce vrei, te-ai obisnuit, pacea a ramas doar o amintire, dragostea este doar un cuvant, o idee placuta, nimic nu mai conteaza, traiesti ziua de azi sperand ca maine nu va mai veni. Traiesti intr-un pustiu unde nu creste nimic, nu creste fiindca distrugi, calci, rupi, esti singur, asa crezi tu ca e bine. Vezi paduri si rauri in departare, dar nu vrei sa te indrepti intr-acolo, te temi, iar cand ti-I frica lovesti. Nici vantul nu mai bate, nici cerul nu mai plange, o fi zi, o fi noapte tu nu stii. Tot ce stii e ca odata totul a fost altfel, iubeai, erai iubit, atingeai si simteai, soarele nu ardea, era cald si bland, vantul soptea, cerul plangea… si te intrebi acum “ce s-a intamplat?” “cand s-a intamplat?” “unde a disparut totul?”
Alcoolul curge si futi iar… povestea se repeta din nou si din nou…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu