M-a intrebat odata un prieten "ce-i cu nationalismul asta al tau? ce-i cu atat rusificare in tine? nu stii ce au facut rusii in timpul razboiului, si nu doar?" si a inceput sa-mi povesteasca diverse lucruri, mai ales din perioada celui de-al doilea razboi mondial, cum jefuiau, violau, rapeau... Macelari!!! si ma distram, fiindca eu am trait cu ei 13 ani, mergeam la singura scoala cu predare in limba romana, eram urati, dispretuiti, tratati mai ceva ca niste imigranti IN PROPRIA MEA TARA!!!! colegii in pauzele dintre ore, la scoala, vorbeau limba rusa, daca nu stiai sa vorbeste bine limba rusa nu aveai prieteni, asa am crescut... Scoala era impartita in 3 cladiri: o fosta gradinita rusa, nu stiu cum totusi au reusit sa o obtina, in care invatau clasele I - IV, o alta cladire sediul ococlului silvic (asa se numeste la noi, nu stiu exact cum ar fi in romana), care era la marginea orasului, in jur era o padurice si camp. Partea cealalta de padurice erau blocuri si statie de troleibuz. Veneam pana acolo cu troleibuzul si pana la scoala mergeam pe jos prin padurice (era frumoasa!!!) dar la un moment dat au aparut copii "rusi" - ei nu-s moldovenici nici in ruptul capului, mai bine moare decat sa recunoasca faptul ca el e moldovean si traieste in Moldova - care a inceput luau mancarea elevilor, iar apoi au vazt ca elevii au si banii la ei (pentru carti, fondul scolii, fondul clasei, etc) si au inceput sa-i bata, le luau uneori hainele (gecile, caciula), banii... Si nu puteai sa chemi militia, ca nu se rezolva nimic. Asa a aparut autocarul scolii in care, nu vreau sa exagerez dar cred ca intrau 80 - 90 de elevi. a da, am uitat sa specific in acest ocol silvic mergeau clasele V - VII si se invata in 2 schimburi. Iar ultima cladire, era un internat, unde dimineata invatau cei din internat, iar dupa masa clasa VIII-a si a IX-a si cei din liceu, clasele X - XII (aceasta scoala era mai in oras)....
Nu m-am inteles prea bine cu rusii niciodata, nu stiam sa vorbesc foarte bine rusa, parintii mei sunt moldoveni si eu eram la fel, dar imi placea limba rusa, muzica rusa, priveam filme in rusa.... TOTUL LA NOI ERA IN RUSA!!!
Au trecut 11 ani si jumatate de cand am plecat de acolo, si acum simt ca imi place cultura rusa mai mult ca niciodata.... Si ma intreb "DE CE?", imi povestesc unii si altii, citesc, si realizez ca rusii au facut ce au vrut in Moldova, au calcat-o in picioare, s-au folosit de ea, au stors din ea tot ce s-a putut (fructe, legume, vin, forta de munca, pamant... TOTUL)... ne-au schimbat limba, ne-au indobitocit... noi nu mai stim cine suntem si nici cine nu suntem... Romana nu vorbim, rusa nu vorbim.... ceea ce vorbim noi e o limba inventata, pocita, chinuita... FRANKENSTEIN - ca altceva nu-mi vine in minte... nu e moldoeneasca... de-ar fi, m-as bucura. Dar cand aud un cuvant in "moldoveneste" si un cuvant rusesc moldovenizat.... si oamenii vorbesc asa fiindca altfel nu stiu sa vorbeasca (eu tot asa vorbesc acasa sau cu alti moldoveni, dar sunt constienta de asta si stiu sa vorbesc curat in romana), ma intristez... rad si plang in acelasi timp!
Si atunci intrebarea "ce-i cu rusificarea asta in tine?" mi se pare indreptatita, acum, dupa 11 ani, eu citesc mai mult in rusa, privesc filmele in rusa, ascult muzica ruseasca... ma surprind uneori cum gandesc in rusa.
Sunt constienta de tot raul care se numeste "RUSIA" si in acelasi timp sunt constienta de tot BINELE! Cultura rusa e unica, nu multi o inteleg, nu e accesibila tuturor. Iar noi ca natie avem acces la cel putin 2 culturi mari: rusa si romana, si mai putin (doar in unele zone) la cea ucraineana si gagauza. Sunt putine natiunile care au o astfel de posibilitate. Din pacate jumatate dintre noi ne-am ratacit si nu mai stim cine noi sunte, de unde am pornit si unde am ajuns.
Si tot gandindu-ma, de ce? de ce? de ce? mi-a venit un raspuns "poate noi, ca natie, suferim de sindromul Stockholm?"
"Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Persoanele captive încep în a se identifica cu răpitorii, ca și un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât intr-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute ca și o amenințare, întrucât într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.
Drept consecință, victima devine hiper-vigilență în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, intrucat ar pierde singura relație pozitivă formată - cea cu răpitorul.
Este important de subliniat că aceste simptome apar în condiții de stres emotional foarte mare. Acest comportament este considerat ca o strategie obișnuită de supraviețuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului inter-personal și a fost observat în cazul divorțurilor cu copii, al copiilor abuzați emoțional, al membrilor sectelor religioase, prizonieri de război și tabere de concentrare.
Explicații psihologice
O teorie care încearcă să explice sindromul Stokholm este teoria disonanței cognitive. Aceasta spune că oamenii în general nu pot sta nefericiți pentru perioade lungi de timp, și când oamenii sunt răpiți pentru o perioadă lungă de timp, o să fie nefericiți pentru toată acea perioadă de timp sau ajung să îi iubească pe răpitori și să se identifice cu ei" (wikipedia)
Si mi se pare cea mai plauzibila teorie, si cred ca poate fi demonstrata foarte usor.... Poate voi avea sansa, in aceasta viata sa scriu o lucrare pe acest subiect... In psihologie se considera un pas spre vindecare constientizarea inconstientului... Oricum voi citi, asculta, gandi si vorbi in continuare in rusa, dar voi fi constienta de acest lucru... sau poate doar asa voi crede eu :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu