nimic nu este gratis - totul se plateste

Nici nu stiu cum ar trebui sa incep….. ce sa scriu, ce sa zic… sunt inca socata. Asa ceva nu te invata nimeni, nimeni nu te pregatesti psihic sa rezisti unei astfel de situatii…. Ma gandesc, daca eu ma simt asa… ea – care a trait acest moment – cum se simte…? cand ne-am despartit mai radea la cate o gluma, incerca sa-si revina… dar in suflet? Poate e mai bine sa nu se uite acolo – ar distruge-o. E usor sa zici “buna ziua, am venit ptr o intrerupere de sarcina…” dar ce urmeaza …. Ma trec fiorii, imi era groaza sa ma uit prin acea sala. Imi era groaza sa observ acel copil care nu a fost dorit, si a trebui sa fie omorat – 3 luni… DOAMNE IARTA-NE!!! a fost prea mult ptr mine, dar ptr ea? Am aflat ce inseamna sa fii complice, am aflat cat costa … hmmm daca s-ar rezuma doar la suma asta… insa suma care va trebui platita mai tarziu e mult mai mare, e imensa… ma rog lui Dumnezeu sa ma ierte, dar in primul rand s-o ierte pe ea.
Si totul ptr ce? Ptr o p*** care te satisface 7-10 minute… ptr cineva care pina la urma nu a avut cojones sa vina, chiar si din Austria. Pretul platit e mai mare decat serviciile prestate. E ca si cum ti-ai da viata ptr cineva care oricum te va uita. NU MERITA – atat pot sa zic.
E groaznic – nu am cuvinte, nu stiu ce sa zic… sper sa nu traiasca nimeni asa ceva… nu as dori asa ceva nici celui mai mare dusman…
Unii nu realizeaza si atunci imediat iti arunca o replica de genul “trebuia sa ai grija!!!!” pe un ton de parca ai fi o carpa. Stim sa lovim doar atunci cand omul e deja jos, sau lovim atunci cand el incearca sa se ridice, sa se puna pe picioare… stim sa criticam si sa reprosam, sa ne credem superiori, mai buni “ai vazut ce a patit aia? Ce proasta, mie nu mi s-ar fi intamplat asa ceva niciodata!!!” – si cand iti e mai draga lumea, o patesti… nu suntem mai buni unii decat ceilalti, nu avem dreptul sa judecam, sa criticam, sa barfim, sa desconsideram alte persoane – DUMNEZEU NU BATE CU BATUL!!!! – asta am invatat-o si eu pe propria piele.
Stiti cat costa in ziua de azi o crima? – 520 de lei……………… nu-mi place deloc acest cuvant pe care l-am folosit, dar pina la urma urmei asta este – o crima…
DOAMNE MILUIESTE!!!!
Nimic nu ii gratis, totul se plateste...

INTREBARE...

Spuneti-mi si mie DACA RENUNTI, ESTI LAS SAU RATAT? am o dilema foarte mare. Daca in loc de 3 ani faci 5 ani (si aici ma refer la scoala, adica facultate) inseamna ca sunt o ratata, o inadaptata, incapabila.... ganditi-va voi la restul sinonimilor :).
VA MULTUMESC!!!!

DEDICAT PENTRU TOTI MOLDOVENII !!!
UN Moldovan nu se saluta: - Iti zice "zdarova" bai.
UN Moldovan nu te deranjeaza: - Iti da beep-uri.
UN Moldovan nu se supara: - Te iarta cu o bere.
UN Moldovan nu are prieteni: - Are tavarisi si bratani.
UN Moldovan nu te loveste: - Iti freaca un pumn.
UN Moldovan nu are bani: - Are kapusta, evra si lava.
UN Moldovan nu vrea masina: - Vrea Bumer si Mars.
UN Moldovan nu face "party" : - Face dansuri, discoteca si kalbaseala.
UN Moldovan nu fura : - Face calim.
UN Moldovan nu se bate : - Se duce la "strelca".
UN Moldovan nu Intirzie : - Vine cu marshrutka.
UN Moldovan nu lucreaza pentru stat : - Lucreaza pentru alte state.
UN Moldovan nu bea pina dimineata : - Pina vine politia.
UN Moldovan nu e in pas cu moda: - O dicteaza...

Sa iubesti neconditionat dar fara raspuns e chinuitor… dragoastea asta te consuma, te stoarce de orice strop de viata, devii un trecator, care efectiv fuge prin viata, nu vede nimic – decat fugitiv, lucrurile cele mai importante, nu traieste nimic in afara de dragostea pe care o poarta precum o piatra pe suflet – caci ii singur, nu primeste sprijinul pe care il asteapta si il cere, il implora… viata nu mai are sens, totul este sters – afara ploua si e innourat, nici iarna nu mai e iarna, vara e prea fierbinte, primavera parca a disparut, florile nu mai infloresc, nu se mai simte mirosul ierbii proaspete, ci doar al celei arse de soare. Incerci sa supravietuiesti, trebuie sa bei, sa mananci, sa respire, sa gandesti, sa te misti si sa ai moralul ridicat, macar apparent, sa incerci sa reusesti … hm… oare mai are rost? Crezi ca va trece, ca iti vei aminti peste ani si vei zambi? Nu de la o astfel de dragoste, caci peste ani vei fi uscat pe dinauntru – dar cine va vedea?

"ce faci?"

Stii…. M-am gandit foarte mult la intrebarea pe care mi-ai pus-o “ce faci?” … deodata nu ma inteles-o, abia acum, dupa o saptamana si mi-am dat seama ca nu era acea intrebare folosita zilnic “ce faci?”
Nici nu stiu daca ar trebui sa zic ceva, daca mai are rost (la mine totul trebuie sa aiba rost ) – nu vreau compasiune/ mila sau sa te intristezi, iti spun ceva ce nu stie multa lume (poate chiar nici parintii mei). Am inceput aceste randuri in primul rand ca sa-mi raspund mie (chiar daca aceste randuri iti sunt adresate), iar daca le citesti acum inseamna ca totusi am avut curajul si ti le-am trimis – nici macar nu tre sa zici ceva…
Ce fac? – pai sincer nici eu nu prea stiu, adica ce sa zic… “traiesc”, cred ca traiesc (poate asa cred doa eu, poate doar pare…). E o rutina in mare parte, nu se intampla lucruri foarte interesante in ea, nu exista multa actiune, adrenalina sau mai stiu eu ce… am o viata lina – cred ca e mai bine zis decat linistita, fiindca uneori nu e deloc linistita.
Sunt studenta in anul III, la marea noastra facultate de stiinte economice … nu nu nu, rectific “facultatea de economie si administrarea afacerilor”, speciaizarea: economie si afaceri internationale – m-o mancat intr-un loc sa-mi aleg specializarea asta…. Dar asta ii alta poveste… si cum am mai spus “sper s-o termin”…
Inca din anul I de facultate, dupa o luna si 20 de zile (20 noiembrie 2007) am avut ocazia sa ma angajez, si am mers la interviu (pe la 7 dimineata) – am dat un mic test, chestii de contabilitate – si la 10 m-au rechemat sa vin sa vad programele, dosarele, sa cunosc birou, etc etc etc… timp de vreo 5 zile tipa pe care o inlocuiam mi-a aratat “muuuuuuuulte chestii” – déjà aveam senzatia ca nu am sa le invat niciodata, imi venea sa plang…. In birou eram 3, un economist, o casiera-contabila si eu – tot contabila… am fost angajata cu norma intreaga de 8 ore si cu un contract pe 5 ani (2 ani s-au scurs déjà, Doamne ce repede trece timpul…). Initial aveam un salariu brut de 900 si ceva, apoi prin iunie salariile s-au majorat si acum am 1008 lei salariu brut (iau vreo 800 in mana). Incercam sa impac si capra si lupu, adica si scoala si lucru… am avut cat de cat noroc ca aveam majoritatea cursurilor si seminariilor dupa masa…. De dimineata eram la lucru (program incepe la 7) apoi plecam la scoala…. Imi placea la nebunie – faceam practice tot ceea ce invatasem la scoala – era incredibil…. Dar si foarte greu, la scoala nu te invata detalii, maruntisurile pe care trebuie sa le urmaresti…… vroiam sa fac totul REPEDE si BINE…. Din pacate nu prea mi se primea… asa m-am chinuit cam un an. Am avut, si am, un mare noroc de oamenii ce ma inconjurau si care ma inconjoara si acum – niste straini care dintr-o data ti-au devenit prieteni – oameni care nu te cunosc dar te ajuta, te invata, iti arata, iti explica, au rabdare, nu te judeca, nu te critica urat (niste observatii si o mica critica nu strica niciodata) nu striga la tine, nu vorbesc urat, care nu te fac sa te simti o mizerie de om….
Ptr mine a fost ceva extraordinary, ptr ei vroiam sa fac totul perfect, tot incercam, incercam sa resist…
As putea spune ca 2008 a fost cel mai greu an din viata mea…. Aveam impresia ca dupa asa o experienta nimic nu mi se vai parea atat de greu – am gresit din nou.
Erau zile in care ajungeam la 11 seara acasa, caci aveam seminarii de la 8 la 10 seara… ma mir cum de nu am slabit atunci… ajungeam atat de obosita, mancam ceva, ma uitam maxim 30 de minute la televizor si mergeam la culcare – dimineata la 6 eram in picioare - povestea se repeta 5 zile pe saptamana, luna de luna, iata aproape 2 ani…
Asa a fost si in anul II “alergatura” – cum spune bunica – doar ca mi-a fost ceva mai simplu… insa al 2-lea semestru a fost cel mai groaznic din viata mea – ptr prima data am vrut sa renunt cu adevarat, ptr prima data ma gandeam serios sa-mi inghet anu sau sa-l repet – m-am simtit cea mai blonda fata de pe intreg pamantul, cea mai incapabila, incompetent, proasta… nu eram in stare sa tocesc o carte de vreo 300 de pag si s-o recit la examen. Aveam 2 examene orale cu un professor, care nu m-a primit din prima la un examen ptr ca nu aveam prezente la el, asa stresata nu am fost niciodata… vroiam sa ma odihnesc, visam sa fiu “frumoasa adormita” in sensul ca sa fiu adormita ca ea pe veci…. Sa nu ma trezeasca nimeni…
Nu stiu cum am trecut peste astfel de moment, caci asta nu a fost singurul, au mai fost – nu foarte multe, dar nici putine – mai ales in anul I. Cred ca gandul “sunt independenta”, ca pot plati niste facturi, ca pot sa strang ceva bani, pot sa-mi cumpar chestii, ca nu trebuie sa cer… mi-a dat putere, m-a motivate, mi-am zis “inapoi nu pot sad au, de oprit nu pot/ nu vreau/ n-ar trebui sa ma opresc, deci mergem inainte orice ar fi…” dintr-o parte imi place aceasta “incarcatura” – asa am mintea ocupata… Stiu ca nu sunt excelenta in ceea ce fac, vreau sa fiu, sper sa fiu… vreau doar sa am aceasta posibilitate….
Un alt lucru care m-a marcat, m-a linistit, mi-a dat un impuls mare…. A fost mini vacanta de la Paris!!!!!!!!! E un vis devenit realitate – nici nu imi permiteam uneori sa visez la asa ceva…. Si totusi am avut ocazia sa plec – si atunci au fost niste pripetii, chiar inainte sa plec. Stii cum taranu ajunge ptr prima data in oras si se uita in stanga si indreapta cu o imensa uimire…. Cam asa ceva eram si eu, eeeeh poate nu chiar dar pe acolo…. Intr-adevar e alta lume, cat is de simpli, linistiti, indiferenti, nah…. Am ramas cu o impresie si niste amintiri ce nu se pot uita…. Eram mandra de mine in acel moment, eram fericita….. cel mai mare vis in viata e sa calatoresc, sa vad locuri, lucruri, oameni…… efectiv imi venea sa plang de fericire….
Cand m-am intors (am stat o satamana… o saptamana in care cica am slabit jumate de kg – ha ha ha) aveam un chef nebun de tot…. am facut practica (la vama interna – aia cand mergi spre aeroport), mi-a placut, chiar daca am zis ca nu as vrea sa lucrez asa ceva…. Acum cand ma gandeam ca poate nu termin anu 3, mi-am zis “asta este, il mai facem o data, repetarea e mama invataturii” – poate e rusinos….. scuze, explicatii si motive nu vreau sa caut….. da, lucrez! Si ce daca, asta nu inseamna nimic…
Acum in Romania parca totul e cenusiu si fara culoare in comparatie cu Parisul – si nu ma refer la natura, peisaje, locuri – prea complicat, prea multi incordati, de ce? Viata e atat de simpla…. nah… niste idei, fixuri de-ale mele…. M-as muta…. As vrea sa traiesc intr-o alta tara – dar mi-I frica s-o iau de la inceput, de la zero de bunavoie…
Am momente cand ma simt obosita si batrana… dar mai ies cu Tania (vara-mea) si radem, glumim, vorbim chestii multe si marunte, despe nimic in general – si oboseala mai trece.
Prieten nu am – asta déjà stii – lucrul si scoala sunt pe primul loc (aventuri de o noapte de multe ori apar fara ca macar sa le cauti), iar alte lucruri pot sa vina, sa se petreaca si fara un prieten/ barbat….
Daca eram “o femeie serioasa” cred ca incepeam sa-mi caut “sot” – nu multumesc…. Se pare ca moldoveanca sunt numai in certificate de nastere…
Am aflat in ultimul timp ca am tensiunea mica – de ce? – habar nu am…. Palpitatii de inima – pe care defapt le am de 8 ani, dar acum parca sunt mai accentuate, nu mai dese, dar mai tari si cu ceva efecte (de asta probabil am si lesinat la tine). Analizele sunt bune, ale ape care le-am facut, la inima nu am nimic – cica “lipsa de vitamine” si totusi nu sunt anemica, adica nu eram, acum nu stiu… dar nici nu atrag atentia, nu ma alarmez…
Inainte de facultate mi-am spus “as vrea sa ma exploatez, eu pe mine, pina la maxim, pina am sa cad si nu am sa ma mai ridic…” – ai grija ce-ti doresti! Si totusi nu ma plang, de asta nu vreau s-o iei ca pe “imi plang de mila”, mi-am cautat-o singura cu lumanarea, ar fi pacat sa ma plang si sa dau vina pe cineva…. Au fost alegerile mele, toate… , si ptr ele eu raspund.

“and now I said too much, I haven’t said enough…”
Acum stii prea multe…….

o "EA"

Bate vantul, tare… sufla cu o putere incat nici copacii nu ii pot rezista…. Iar ei I se pare amuzant, frumos – chiar daca e inghetata la maini, deoarece tine o umbrella pe care o folosesti drept scut impotriva vantului si a ploii, mai ales a ploii, caci e mai mare chinul sa tii o umbrela in maini atunci cand bate vantul. Si asa… chiar daca e inghetata la maini, uda la picioare – incaltaminte cumparata de la bazaar, si totusi destul de scumpa ptr calitatea lor – cu pantalonii uzi, caci vantul si ploaia sufla din fata, cu parul in faza de ingrasare, nu murdar, dar nici matasos, strans in coc, cu vreo 2-3 fire neprinse si care jucau dupa cum le canta vantul, se simtea foarte neatragatoare – nu ar putea trai nici un moment din acela romantic pe care il vezi doar in filme << afara ploua, ea se grabea si da intamplator peste un tanar, care o priveste in ochi, ii zambeste, ea la fel. Uitand de ce se grabea si unde se grabea, putand sa spuna doar “salut” si rosind imediat de ceea ce spuse, dar simti ca viata ei nu va mai fi la fel de acum inainte…>> - nuuu, ei asa ceva nu I s-ar putea intampla, mai ales ca nici nu era aranjata, nemachiata, cu nasul un pic rosu, obrajii inrositi de vant si de frig. Dar se gandi ca mai bine nu ar da peste nici un tanar necunoscut de care sa se indragosteasca la prima vedere – ceva utopic din punctual ei de vedere – ci mai bine s-ar intalni cu EL << ea sta in statia de autobus, asteptand sa vina “vechitura aia pe patru roti”, care acum ii pare atat de potrivit, numai sa vina cat mai repede – iar EL sa treaca cu masina pe langa sa o observe, sa opreasca si sa-I zica “moldoveanco, urca!” – iar ea atat de fericita ca il vede din nou urca fara sa mai spuna ceva (fara sa se incoarde – cum ii zice EL), sa-l priveasca in ochi si sa uite ca era inghetata, ca era uda, ca era nearanjata, nemachiata sau ca purta aparat dentar (il avea de prin mai, iar acum era octombrie). Cu el se simte bine oricum…..>>. Dar nici asa ceva nu se putea intampla – asa ceva se intampla doar in filme, iar ea pe cat crede inca in povesti, feti frumosi, pe atat stie ca toate acestea sunt doar povesti, dar nu vrea sa renunte la aceste ganduri – sunt singurele care ii maid au speranta, un motiv sa mearga mai departe, un motiv sa reziste, sa aiba rabdare sis a astepte, cat? Nu stie, tocmai de aceea invata sa aiba rabdare.
In jur oameni, chiar daca e un timp urat e destul de multa lume prin oras – interesant. Obosita, si totusi cu un chef nebun de a-L cuprinde, de a-L pupa si de a-I vedea ochii – oooofffff, ochiii!!!! – ajunge acasa, dar acasa nu o asteapta nimeni in afara de cainele sau drag – o catea Nera, care e singurul prieten care o intalneste, o imbratiseaza si o “pupa”, defapt o linge dar cum o considera prietena sa, la fel considera si ca ea o pupa. O asteapta ca intotdeauna in fotoliul de langa usa si te intampina cu cea mai mare dragoste pe care un caine ti-o poate oferi. Intra in casa, lasa punga din mana, se descalta repede – ciorapii erau uzi, picioarele reci – si I se facu asa o mila de picioarele sale… se intrista o secunda, dar “prietena” sa nu o lasa sa se intristeze mai mult si ii abatu gandul imediat de la picioare si raceala lor. Se schimba, isi lua hainele simple de casa, o pereche de pantaloni sport si un tricou visiniu si mare, defapt e tricoul fratelui sau pe care el nu il imbraca, dar ea acasa se simte bine in haine largi si mai mari cu vreo doua marimi – se simte libera. Nera se tot invarte pe langa ea de parca o intreaba “povesteste, povesteste… unde ai fost, de unde vii, ce ai facut, cum e afara?”, dar ea o mangaie frumos, I se mai stramba un pic, o face “scroafa mica”, poate pentru ca pina acum cateva luni era grasa, rotunda, avea un fundulet, niste pulpe… era un caine frumos, sexy, o adevarata doamna, apoi a avut pui – patru la numar, care au fost dati la nici doua luni, au suferit amandoua cumplit – si a slabit, dar tot “scroafa” a ramas pentru ea. Si-a incalzit niste pireu, a mancat uitandu-se la televizor la stiri sau la cartoon network – unul dintre posturile sale preferate – dar astia repeta aceleasi serii asa ca a decis sa vada ce se mai intampla in tara si a mutat la stiri – a cazut guvernul … - “mda…. Isi spune…. Interesaaant…”. A mai mancat ceva dulce, si-a amintit ca tatal sau i-a lasat o sticla de vin – vin de casa facut chiar de el anul acesta – si si-a turnat intr-un pahar “mmmmm…. Tata stie sa faca un vin bun! – si si-a amintit vorbele lui ”. Si o napadira dintr-o data amintirile – s-a nascut in Moldova (Basarabia, Rep. Moldova – nu conteaza cum o numesc altii, pentru ea e simplu – MOLDOVA!!! – e al doilea lucru dupa care plange si sufera), acum cativa ani – isi spuse in soapta si se rusina de anii sai, in orasul Tighina, Benderi – cum I se mai spune. Isi amintise cum in zilele ca acestea statea la bucatarie langa caloriferu de la geam, cu o cana de ceai in mana, foarte rar cafea (numai atunci cand venea matusa din Romania si le aducea cafea instant), pe pervaz era un radio ce nu prindea fm si putea sa asculte doar “radio moldova” si “antena c”, si se uita afara cum ploua si bate vantul, era bucuroasa ca sta la cald si poate sa admire “raceala” de afara.
to be continued...

cel ce tradeaza va fi tradat...

“CEL CE TRADEAZA, VA FI TRADAT...”
ma intreb daca am tradat pe cineva? Ma intreb daca am meritat? As vrea sa stiu ce am facut asa de rau ca platesc acum asa de scump? As vrea sa-mi cer iertare pentru acel lucru, sa ma caiesc... sa ma scap de aceasta povara...
tot timpul ma imaginam in tot felu de situatii, cum as reactiona, ce as spune.... bla bla bla .... iar cand ma trezesc intr-o situatie asemanatoare nu mai stiu sa reactionez. N-am crezut ca mi se poate intampla mie asa ceva. Cand auzi tot felu de povestioare care par incredibile, cu situatii care par rupte din telenovele te amuza, adica e interesant “wooow!!! nu pot sa cred, chiar asa s-a intamplat? Asa a zis?” iar cand o patesti ramai trasnit. Sa vorbesc despre intamplare? E banala si obisnuita.... barbatul pe care il iubesc o sarutat-o pe prietena mea, de fata cu mine... si ea nici macar nu s-a impotrivit. Si fraza care m-a omorat o fost “noi NU ne-am sarutat” - a repetat, nu o data, “prietena mea” . Stiti frazele alea celebre din filme “draga nu e ceea ce pare!” sau “draga nu-i ce crezi ca e...” oooo FUCK OFF!!! auzi explicatie “eram beti, si nah.... oricum pentru mine un sarut nu inseamna nimic...” - MA LESI, asta nu e scuza... Iar el “nu te supara pe ea ca eu is prost” - incercand sa ma sarute... HA HA HA eu ce is? De umplutura. M-am simtit ca nevestele alea care sunt inselate de barbati cu tot felu de curve, si dupa aia vine la nevasta si o pupa si ii spune “te iubesc!” FUCK OFF. Cea mai proasta am fost eu ca am ramas.... nu stiu de ce, nu inteleg de ce nu am avut curaju sa-mi iau hainele si sa plec... am ramas si am dansat in continuare. Sfasietor de dureros... as vrea sa-mi smulg sufletul si inima, simt cum parca cineva da cu nicovala in pieptu meu si ma sufoc, iar acel cineva rade – m-a lasat din nou aproape moarta, sleita de puteri, ranita, trantita la pamant – nu m-a omorat, m-a lasat in viata, distrusa, neputincioasa... ma rugam sa mor, dar inima nu se opreste, bate in continuare... iar timpul se scurge...
nu am fost pregatita pentru o astfel de lovitura... doare, doare rau... sunt ca un zombi... vreau sa plang... incep greu dar si cand incep parca nu mai pot sa ma opresc. Ma simt tradata, inselata, folosita, mintita... DE CE? Atat vreau sa stiu, DE CE? Oare chiar am meritat?
Partea trista e ca nu pot sa urasc... NU POT... in afara de Voronin si pe acei calai care au omorat copiii in bataie, care si-au batut joc de fete si le-au distrus pe veci... pe ele si pe parintii lor, in afara de ei nu urasc pe nimeni. Pe oamenii care ma fac sa sufar pur si simplu ii dispretuiesc, ei pentru mine nu mai exista....